„Nimic nu se compara cu fericirea pe care o pot darui clientelor mele atunci cand vad produsul finit”

Salut,

Sunt Camelia Tugearu, un om pasionat de coafura. Un om care viseaza, invata si care-si pune talentul, pasiunea, emotia, experienta si perfectiunea in fiecare „lucrare” pe care o realizeaza.

Dragostea pentru meseria aceasta m-a transformat intr-un mic magician care, prin iscusinta mainilor sale reuseste sa aduca zambete

Am devenit un artist complet dupa ani de munca in care am tinut cont de sfaturile celor mai buni specialisti in acest domeniu. Abia cand inveti de la Patrick Cameron, Vidal Sassoon, Mark Hayes, Dove Palmer, Jean –Luc Minetti si Laetitia Guenaou pot spune ca munca mea s-a transformat intr-un schimb de vibratii si emotii…ca intr-un dans…

Inspiratia o gasesc in viata de zi cu zi, in tot ce ne inconjoara, chiar si in formele abstracte ale pietrelor, in pasari, in animale. Sensibilitatea aceasta o avem in fiinta noastra, trebuie doar sa reusim sa o aducem la lumina si sa o transpunem in munca pe care o facem.

Sunt unul dintre cei sapte ambasadori L’Oreal din Romania. Angelique Mercier a fost cea care a sadit in mine dragostea pentru L’Oreal. Alaturi de L’Oreal Professionnel am reusit sa imbunatatesc calitatea serviciilor prestate, sa ofer calitate si nu doar cantitate si sa inteleg ca doar tehnologiile de inalta performanta ma vor ajuta sa progresez alaturi de cei mai buni coafori din lume.

Galerie foto